Ce am învățat de la bunica despre frumusețe, într-o perioadă instabilă social și politic

Generația nostră este atât de norocoasă. Avem la dispoziție tehnologie, produse cosmetice inovative, libertate și independență financiară, plus libertatea de a călători și de a învăța tehnici de înfrumusețare de la alte culturi. Și totuși, mereu vrem mai mult. Dar..oarecum au supraviețuit femeile, într-o perioadă în care nu aveau nimic din toate astea?  

 

 Această trecere dintre anotimpuri, mirosul frunzelor și a florilor de toamnă, îmi dă mereu o stare de nostalgie și mă întorc în timp, la copilărie și la bunicii mei. Voi nu simțiți la fel? Vă mai aduceți aminte cum mirosea bucătăria bunicii când prepara o delicioasă plăcintă cu mere sau cu dovleac?

 Apropo de bucătăria bunicii, rătăcind printre gânduri mi-am amintit de o discuție foarte interesantă pe care am avut-o cu ea despre propria ei tinerețe. Am întrebat-o despre cum l-a cunoscut pe bunicu`, despre cum se distrau pe vremea ei dar și despre metodele de înfrumusețare.

La o simplă căutare pe google găsim o sumedenie de rețete pe care le putem face acasă, din ingrediente naturale variate, începând de la mălai și castravete, până la avocado, unt de cocos sau ulei din semințe de chia. 

Ei bine, bunica și-a trăit tinerețea într-o perioadă instabilă social și politic, la granița dintre sfărșitul celui de-al doilea război mondial și începutul perioadei comunismului, când restricțiile erau multe, de orice fel. Un aspect frumos și sănătos al pielii nu era prioritar, iar alimentele puține erau folosite ca hrană pentru toată familia. Din câte mi-a povestit, societatea anilor 50-60 din România era departe de glamour-ul luxuriant pe care îl vedem în filmele americane. 

Însă femeile au fost întotdeauna puternice și au găsit metode ingenioase pentru a ieși din încurcături și au folosit natura ca aliat. 

 Dintotdeauna, la geam, pe masa din camera bunicilor mei creștea frumos în ghiveci o plantă de Aloe Vera. De câte ori mergeam la bunici, mă cățăram în copaci sau mă ascundeam în pod și tot de fiecare dată mă loveam. Bunica sacrifica unul din brațele iubitei ei plante și-mi oblojea rana. 

 

Aloe vera era considerată de egipteni „planta imortalitatii”, fiind folosită în ritualul de ingrijire de către Nefertiti sau Cleopatra. Asta pentru că Aloe vera reduce inflamatiile si elimina bacteriile. Folosită în combinații cu uleiuri esențiale, vor ajuta la calmarea pielii iritate sau uscate. Planta este regenerabilă, așadar, chiar dacă bunica îi tăia un braț, altul creștea și planta continua să trăiască. Mi-a spus că pe vremea când era tânără, cremele antibacteriene sau unguentele cu antibiotic pe care le avem azi la dispoziție în toate farmaciile, nu prea existau și oricum, nu erau la îndemâna oricui. 

În loc de crema hidratantă pe care noi o aplicăm în fiecare seară, bunica folosea puțin lapte gras. Cu ajutorul unei cârpe curate din bumbac înmuiată în lapte, își tampona tenul și apoi clătea simplu cu apă. 

 În vremea tinereții ei, idealul de frumusețe al tinerelor domnișoare presupunea o piele albă și luminoasă. Bronzul perfect pe care astăzi îl dorim cu atâta ardoare, pe-atunci era caractristic doar oamenilor care munceau la câmp, direct sub razele soarelui. Se știe că vitamina C are proprietăți de albire și este un ingrendient principal al cremelor pentru protecție solară, însă pe-atunci, aceste creme nu existau. Și nici lămâile nu se găseau chiar pe toate dumurile.

Poate că nici nu cunoștea proprietățile lămâilor, dar cu siguranță cunoștea proprietățile oțetului de mere. Aplicat pe ten, previne sau tratează apariția petelor pigmentare. Dar nu trebuie lăsat să acționeze mai mult de 15 min.

Pentru a-și împrospăta pielea, din când în când, mai folosea apă de trandafiri. Adică apă proaspătă de la un izvor sau fântână ușor încălzită, în care lăsa la infuzat peste noapte o mână de  petale de trandafiri din grădină. 

Preocupată în special de familie, nu-și punea așa de mult problema apariției ridurilor, însă pe perioada verii folosea o infuzie de gălbenele proaspete, cu care se spăla dimineața pe ten. Știa din bătrâni că are proprietăți emoliente și amână apariția ridurilor.

 Atunci când mergem la un salon de cosmetică pentru un tratament facial complex, tenul nostru este mai întâi supus unui procedeu de vaporizare cu un instrument special. Asta pentru că acest procedeu ne deschide porii și facilitează celelate etape ale tratamentului. 

O metodă mult mai rudimentară, dar cu aceleași efecte, pe care bunica o folosea era să fiarbă apă în care adăuga levănțică, busuioc sau cimbru, apoi își ținea fața deasupra aburilor. Era propria ei metodă de detox.

După ce a rămas însărcinată și a născut, ca orice femeie, a trecut printr-o lungă perioadă în care a fost privată de somn. Se pare că aliatul ei principal pentru tenul cu aspect obosit era mușețelul. Infuzia o folosea pentru laptele de seară al bebelușului, iar planta fiartă o punea într-o fâșie curată de tifon și și-a aplica comprese pe ten. Mușețelul are proprietăți calmante și antiinflamatoare. 

Când eram mai mică, o observam deseori cum îți tinea picioarele în apă cu sare, pentru a înmuia suprafața de cheratină dură, apoi își freca călcâiele cu o piatră ponce, cumpărată din piață.

Chiar dacă noi dispunem acum de dispozitive moderne și de creme exfoliante, ea a rămas fidelă obiceiurilor pe care le știe dintotdeauna. 

Voi v-ați întrebat bunicile despre trucurile lor de frumusețe?

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi

 

 

Lasa un comentariu

Te rugam sa tii cont de faptul ca vom verifica toate comentariile inainte de a le face publice.