So ia cauta domnule vechi, Învăţături ale lui George Albert Smith
Conținutul
Versiune tipar PDF version Send by email Preacinstirea Maicii Domnului a reprezentat o constantă a Bisericii noastre dreptmăritoare, chiar dintru începuturile ei. Mântuitorul Hristos, Fiul ei, a cinstit-o în chip deosebit fiindu-i supus și ascultător în vremea copilăriei; mai târziu, la Cana Galileii, i-a împlinit rugăciunea, săvârșind minunea înmulțirii vinului doar la stăruința Maicii Sale.
Poporul a preţuit-o încă din vremea existenţei pământești a Fiului ei și Mântuitorului nostru.
La auzul vorbelor femeii, Domnul a întărit afirmația ei: așa este, Maica mea este fericită! Această preacinstire, întâi într-o formă discretă, s-a manifestat public în decursul vieţii Fecioarei Maria, dar și la puțin timp după moartea sa. Furia evreilor la aflarea proslăvirii date ei de soborul ce îi însoțea sicriul către mormânt nu a însemnat o tulburare de moment, ci o izbucnire a unei puternice invidii acumulate, căci cinstirea Preacuratei Maici nu le era străină.
Aşadar, cultul Maicii Domnului a existat în Biserică chiar înainte de Sinodul III Ecumenic din anul de la Efes, cunoscând apoi o dezvoltare evidentă, așa după cum ne învață Teologia răsăriteană.
Bunăoară, Sfântul Dionisie Areopagitul, furnizând un important indiciu despre un sentiment obștesc tuturor creștinilor din epoca embrionară a Bisericii lui Hristos, spunea: Continuarea articolului o găsiți aici.